• Tel (0040)723.347.375

  • E-mail office@terasis.ro

S-au lansat liniile de finantare nerambursabila UE pentru activitati agricole in 2016  

In 28 aprilie 2016 au fost lansate de catre AFIR (Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale) 5 linii de finantare nerambursabila pe 2016 pentru afaceri in agricultura, insumand 541 milioane de eur.

Astfel, in perioada 28 aprilie – 31 octombrie 2016 se pot depune cereri pentru investitii in exploatatii agricole (Submasura 4.1), pentru instalarea tinerilor fermieri (Submasura 6.1) si pentru dezvoltarea fermelor mici (Submasura 6.3). Pentru grupurile de producatori s-au lansat pentru prima data submasurile 16.4 “Sprijin pentru cooperarea orizontala si verticala intre actorii din lantul de aprovizionare in sectorul agricol” si 16.4a “Sprijin pentru cooperarea orizontala si verticala intre actorii din lantul de aprovizionare in sectorul pomicol”. Pentru aceste 2 submasuri, sesiunea de depunere se desfasoara intre 28 aprilie 2016, ora 12.00 si 31 iulie 2016, ora 16.00.

Proiectele se depun on-line pe pagina www.afir.info pentru sM 4.1, sM 6.1, sM 16.4, sM 16.4a, iar pentru masura 6.3 se depun in format tiparit si electronic la sediul la sediile Oficiilor Judetene ale AFIR.

Prin submasura 6.1 Instalarea tinerilor fermieri, se acorda 50.000 eur pentru fermierii cu varsta pana in 40 ani, cu studii si competente adecvate si care se stabilesc pentru prima data in cadrul unei ferme in calitate de unic sef al unei exploatatii agricole.Sunt eligibile pentru finantare si persoanele juridice in care un tanar fermier in sensul art. 2 din R(UE) nr. 1305/2013  se instaleaza impreuna cu alti tineri fermieri si care exercita un control efectiv pe termen lung in ceea ce priveste deciziile referitoare la gestionare, beneficii si riscuri financiare in cadrul exploatatiei respective

Finantarea se acorda in doua transe, respectiv 75% dupa semnarea contractului de finantare si 25% in maximum trei ani de la semnarea contractului.

Prin submasura 4.1 Investitii in exploatatii agricole, se acorda pana la 2 mil eur finantare nerambursabila cu cofinantare, variabila in functie de mai multe elemente din Ghidul specific.

Pentru aceasta linie de finantare sunt eligibili fermierii cu personalitate juridica specificata in Ghidul de Finantare si Cooperativele (cooperativele agricole si societatile cooperative agricole), grupuri de producatori, constituite in baza legislatiei nationale in vigoare care deservesc interesele membrilor.

Sprijinului acordat prin această submăsură va contribui la:

  • Îmbunătăţirea performanţelor generale ale exploataţiilor agricole prin creşterea competitivităţii activităţii agricole, a diversificării producţiei agricole şi a calităţii produselor obţinute;
  • Restructurarea exploataţiilor de dimensiuni mici şi medii şi transformarea acestora în exploataţii comerciale;
  • Respectarea standardelor UE aplicabile tuturor tipurilor de investiţii;
  • Creşterea valorii adăugate a produselor agricole prin procesarea produselor la nivelul fermei şi comercializarea directă a acestora în vederea creării şi promovării lanţurilor alimentare integrate

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale şi/ sau necorporale, conform următoarei liste indicative a cheltuielilor eligibile:

  • Construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea construcțiilor din cadrul fermei, destinate activității productive, inclusiv căi de acces în fermă, irigații în cadrul fermei și racordarea fermei la utilități şi a anexelor aferente activităţii productive desfăşurate, dimensionate corelat cu numărul persoanelor ce vor utiliza aceste spaţii
  • Amenajarea și dotarea spațiilor de desfacere și comercializare, precum și alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanț alimentar integrat
  • Achiziţionarea, inclusiv prin leasing financiar de maşini/ utilaje şi echipamente noi, în limita valorii de piaţă a bunului respectiv; (Ex.: tractoare, remorci agricole/tehnologice, inclusiv remorcile speciale pentru transportul animalelor vii/păsări/albine, combine, utilaje agricole pentru efectuarea lucrărilor solului, înființarea și întreținerea culturilor, instalații de evacuare și gestionare a dejecțiilor din zootehnie, echipamente aferente bucătăriilor furajere, inventarul apicol, generatoare terestre antigrindină etc

În cadrul cheltuielilor de marketing sunt eligibile doar următoarele investiţii şi doar în limita a 5% din valoarea eligibilă a proiectului fără a depăşi 30.000 euro:

- înființarea unui site

– pentru promovarea și comercializarea propriilor produse, atât cele în stare proaspătă cât și cele condiționate și/sau procesate);

- crearea conceptului de etichetă pentru produsele comercializate inclusiv costurile cu crearea/achiziționarea și/sau înregistrarea mărcii beneficiarului

- crearea brandului/brandurilor produsului/produselor condiționate și/sau procesate care vor face obiectul comercializarii. Sunt eligibile și costurile cu achiziționarea și/sau înregistrarea brandului/brandurilor acestor produse.

Prin Submăsura 4.1 se acordă fonduri nerambursabile în proporţie de 30% până la maximum 90%, astfel:

I. În cazul fermelor având dimensiunea economică până la 500.000 SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăşi:

a. în cazul proiectelor care prevăd achiziții simple – maximum 500.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fermele mici;

b. în cazul proiectelor care prevăd construcții – montaj – maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv 200.000 euro pentru fermele mici din sectorul vegetal și maximum 1.500.000 euro pentru legume în spații protejate (sere) indiferent de mărimea exploataţiei și sectorul zootehnic, respectiv 300.000 euro pentru fermele mici din sectorul zootehnic;

c. în cazul proiectelor care prevăd crearea de lanțuri alimentare integrate la nivelul exploatației agricole – maximum 2.000.000 euro, respectiv 400.000 euro pentru fermele mici care nu propun investiţii în spaţii protejate;

Ferma mică reprezintă exploataţia agricolă având dimensiunea economică între 8.000 şi 11.999 euro SO, valoarea producţiei standard.

Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20 puncte procentuale suplimentare, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 90% în cazul fermelor mici și medii (cu dimensiunea până la 250.000 SO inclusiv), respectiv 70% în cazul fermelor având între 250.000 și 500.000 SO inclusiv , în cazul investiţiilor realizate de tinerii fermieri, cu vârsta sub 40 de ani, la data depunerii cererii de finanţare (așa cum sunt definiți la art. 2 al R (UE) nr. 1305/2013 sau cei care s-au stabilit în cei cinci ani anteriori solicitării sprijinului, în conformitate cu anexa II a R 1305) respectiv, să se încadreze în una din categoriile de beneficiari eligibili (PFA, Intreprindere Individuala, SRL, Intreprindere Familiala sau Societate Comerciala).

Pentru toate situațiile mai sus menționate, tânărul fermier trebuie să se fi stabilit (instalat) pentru prima dată ca șef al unei exploatații în exploatația agricolă vizată de proiect şi să nu fi trecut mai mult de cinci ani de la instalare până la depunerea cererii de finanţare.

II. În cazul fermelor având dimensiunea economică peste 500.000 SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30% și nu va depăşi:

a. în cazul proiectelor care prevăd achiziții simple – maximum 500.000 euro;

b. în cazul proiectelor care prevăd construcții- montaj – maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv maximum 1.500.000 euro pentru legume în spații protejate (sere) și sectorul zootehnic;

c. în cazul proiectelor care prevăd crearea de lanțuri alimentare integrate la nivel de exploatație agricolă – maximum 2.000.000 euro;

Prin submasura 6.3 Dezvoltarea fermelor mici, se acorda max 15.000 eur nerambursabili pentru detinatorii unei ferme mici in vederea modernizarii acesteia si dotarii cu echipamente agricole.

In acelasi mod ca submasura 6.1, finantarea se acorda in doua transe, respectiv 75% dupa semnarea contractului de finantare si 25% in maximum trei ani de la semnarea contractului.

Pentru a va maximiza sansele de a accesa o finantare nerambursabila, va recomandam sa parcurgeti cu atentie Ghidurile specifice si procedura de lucru pentru fiecare linie de finantare, sa verificati, alaturi de consultantul specializat in finantare, criteriile de eligibilitate pentru compania si activitatea alese. De asemenea, este important sa va evaluati corect proiectul, completand Grila de evaluare tehnico-financiara, acolo unde este cazul. In final, va recomandam sa apelati la serviciile consultantilor de specialitate pentru a pregati documentatia  de finantare in cele mai mici detalii. Fiti atenti la aceste etape pregatitoare pentru a putea beneficia la maximum de aceste oportunitati de finantare nerambursabila!

Terasis Consult SRL

Furnizor la cheie de solutii de finantare nerambursabila

www.terasis.ro

e- mail: office@terasis.ro

Inscrie-te la curs